Utilizarea document...
 
Notifications
Clear all

Utilizarea documentelor electronice și a semnăturii electronice

1 Posts
1 Users
0 Likes
1,471 Views
(@av-iacsa)
Posts: 10
Member
Topic starter
 

      Prin OUG nr. 38/07.04.2020 s-a reglementat cadrul general pentru utilizarea la nivelul autorităților și instituțiilor publice a semnăturii electronice și a documentelor electronice.

      Prevederile ordonanței nu se aplică următoarelor autorități publice: Parlamentul (Camera deputaților și Senat), Președintele României , instanțele de judecată, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii

       Astfel, actele care vor emise în format electronic de autorități și instituții publice și vor avea semnătură electronică calificată sunt asimilate înscrisurilor autentice.

         Fiecare autoritate și instituție publică va stabili tipul de semnătură electronică aplicabilă actelor interne emise în format electronic.

        De asemenea, autoritățile și instituțiile publice vor stabili tipul de semnătură electronică aplicabilă pentru utilizarea de către persoanele fizice sau juridice a unui serviciu disponibil online prestat de respectivele autorităţi.

        Înscrisurile semnate cu semnătură electronică avansată, care sunt transmise prin utilizarea unor mecanisme de autentificare de nivel substanţial sau ridicat, sunt asimilate cu înscrisurile sub semnătură privată, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele lor.

      Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia primirii înscrisurilor semnate cu semnătură electronică, punând  la dispoziţie portaluri proprii sau vor utiliza astfel de instrumente puse la dispoziţie de către terţi.

       În situaţia în care primirea documentelor electronice nu se poate realiza în portalurile create, autorităţile şi instituţiile publice vor utiliza în acest sens poşta electronică (e-mail).

       În situația în care persoanele fizice sau juridice nu doresc comunicarea documentelor electronice în portal sau prin poștă electronică, trebuie făcută o cerere în acest sens.

       Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să publice în mediul online informaţii privind modalitatea de primire a documentelor electronice.

 

       Avocat Andreea Iacșa

 

 

 
Posted : 08/04/2020 11:18 am
Share: