Cum menținem suspen...
 
Notifications
Clear all

Cum menținem suspendarea executării silite până la soluționarea căii de atac, în ipoteza respingerii pe fond a contestației la executare?

1 Posts
1 Users
0 Likes
450 Views
(@raluca)
Posts: 3
New Member Admin Registered
Topic starter
 

      O situație frecvent întâlnită în practică este aceea în care, deși am obținut suspendarea executării silite, instanta de fond respinge contestația la executare ca neîntemeiata.

    Cu toate că avem deschisa calea de atac împotriva hotărârii instanței de fond, totuși, pâna la soluționarea acesteia, nimic nu împiedica creditorul să procedeze la executarea silita, având în vedere că, prin Decizia nr.2/08.02.2021 a Î.C.C.J., de soluționare a recursului în interesul legii, s-a statuat ca sintagma „până la soluţionarea contestaţiei la executare” din cuprinsul art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă trebuie interpretată în sensul că suspendarea executării silite este limitată în timp până la momentul soluţionării în primă instanţă a contestaţiei la executare.

     Ce soluție avem în această situație? Exista posibilitatea sa menținem suspendarea executării silite până la soluționarea căii de atac, în ipoteza respingerii pe fond a contestației la executare?

     Opiniez că, într-o atare situație, putem formula cu succes:

-pe de o pare, o cerere de suspendare a executarii hotărârii instanței de fond, in temeiul art. 450 CPC, cu consecința menținerii (prelungirii) suspendării executării silite până la soluționarea definitivă a căii de atac formulate împotriva hotărârii instanței de fond, precum si

- pe de alta parte, o cerere de emitere a unei ordonanțe președințiale, în temeiul art. 450 alin.5 CPC, coroborat cu art. 997 si urmatoarele CPC, solicitând instanței să dispună suspendarea executării provizorii de drept a dispozițiilor hotărârii instanței de fond, pana la solutionarea cererii de suspendare a executării dispozițiilor aceleiași hotărâri, formulată în cadrul apelului

    Această soluție se desprinde din analiza considerentelor Deciziei nr.2/08.02.2021 a Î.C.C.J., mai sus menționată, (a se vedea pct.76): ,,În ipoteza respingerii contestaţiei la executare, în sensul în care executorialitatea procedurii decurgând din respingerea contestaţiei debitorului presupune ca executarea să fie reluată de îndată, dacă debitorul apelează încheierea (hotararea), solicitând şi suspendarea executării acesteia, admiterea cererii de suspendare a executării încheierii (hotararii) nu înseamnă altceva decât menţinerea suspendării executării silite dispuse de prima instanţă.”

     Următoarea întrebare a oricarui practician va fi însa cu privire la CARACTERUL EXECUTORIU AL HOTĂRÂRII A CĂREI SUSPENDARE o solicităm,

     Ei bine, sub acest aspect, la pct. 73 din cadrul Deciziei anterior menționate, se reține deopotrivă și faptul că ,,în materia contestaţiei la executare, nu este reglementată o asemenea excepţie de la regula caracterului executoriu al hotărârii date în primă instanţă, regula edictată la art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu are a fi îndepărtată”.

    Potrivit art. 651 CPC (3) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

     (4) Dacă prin lege nu se dispune altfel, instanța de executare se pronuntă prin încheiere executorie, care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

     Astfel, lamurit fiind și acest aspect, cererea privind suspendarea provizorie a executării hotărârii pe calea ordonanței președințiale este admisibilă în acest caz. dacă sunt îndeplinite toate condițiile obligatorii pentru admisibilitatea ordonanței președințiale, respectiv:

1.VREMELNICIA – suspendarea provizorie a executării hotărârii pe calea ordonanței președințiale are loc numai până la soluționarea cererii de suspendare a executării hotărârii de către instanța de apel.

2.NEPREJUDECAREA FONDULUI CAUZEI SI APARENȚA DE DREPT - instanța este ținută să cerceteze in favoarea cărei parți există aparența de drept impusă de legiuitor prin dispozițiile art. 996 alin.1 CPC, fără a antama însă fondul, făcându-se doar o analiză sumară a cauzei si fără a se răspunde punctual asupra motivelor de nelegalitate a hotărârii judecătorului fondului.

3.URGENȚA- această condiție este determinată de insuși caracterul executoriu al hotărârii instanței de fond (cu consecința reluării executării silite anterior suspendate) si evident, de particularitățile fiecărui caz în parte.

     Fac precizarea că practica judiciară favorabilă prinde contur sub aspectul suspus dezbaterii prin acest articol, Tribunalul Hunedoara admițând, de curând, o astfel de cerere.

 

 

 
Posted : 11/08/2023 5:05 pm
Share: