Sancțiuni contraven...
 
Notifications
Clear all

Sancțiuni contravenționale pe perioada stării de urgență

1 Posts
1 Users
0 Likes
1,443 Views
(@av-iacsa)
Posts: 10
Member
Topic starter
 

     Prin OUG 34/2020 s-au adus o serie de modificări și completări ale OUG nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cele mai importante fiind cele referitoare la sancțiunile contravenționale principale și complementare care se vor aplica persoanelor fizice, conducătorilor autorităților publice și ai celorlalte persoane juridice.

     1.Sancțiunile principale pentru nerespectarea măsurilor stabilite prin ordonanţa de urgenţă privind starea de urgență, în actele normative conexe, precum şi în ordonanţele militare sau în ordine:

- pentru persoane fizice: de la 2.000 lei la 20.000 lei;

- pentru persoane juridice: de la 10.000 lei la 70.000 lei.

  1. Sancțiunile complementare, care se pot aplica, pe lângă sancțiunea principală, în funcție de natura și gravitatea faptei:

- confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie;

- interzicerea accesului prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;

- suspendarea temporară a activităţii;

- desfiinţarea unor lucrări;

- refacerea unor amenajări.

      Este important de reținut faptul că plângerea formulată împotriva procesului-verbal contravențional nu suspendă executarea sancţiunilor complementare aplicate.

      În caz de anulare sau de constatare a nulităţii procesului-verbal instanţa judecătorească va dispune să se achite celui în drept o despăgubire care se stabileşte în raport cu valoarea de circulaţie a bunurilor la momentul confiscării şi care se asigură din bugetul autorităţilor şi instituţiilor publice beneficiare.

      Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator.

      Agenții competenți să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni contravenţionale pe perioada stării de urgenţă fac parte din cadrul Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Române, Jandarmeriei Române, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene/Bucureşti-Ilfov și poliţiştii locali.

      Agenții constatatori pot fi sprijiniți de către personalul instituțiilor/autoritățiilor publice care își desfășoară activitatea în următoarele domenii: servicii de utilitate publică în domeniile energetic, sănătate, agricultură şi alimentaţie, alimentare cu apă, comunicaţii şi transporturi.

     Enumerăm câteva dintre interdicțiile prevăzute de cele șase Ordonanțe militare:

  • Se interzice persoanelor izolate la domiciliu, carantinate sau internate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, să iasă din locaţia în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităţilor competente.
  • Interdicţia privind circulaţia pietonală a persoanelor într-un grup mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună
  • Interzicerea circulației tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu excepțiile prevăzute de Ordonanța militară nr.03/2020
  • Interzicerea circulației persoane de peste 65 ani în afara orelor 11-13, cu excepțiile prevăzute de Ordonanța militară nr.03 și nr. 04/2020

     Enumerăm câteva dintre măsurile prevăzute de cele șase Ordonanțe militare:

  • Suspendarea tuturor activităților care prestau un serviciu public și se desfășurau în spații închise, precum și a adunărilor publice cu mai mult de 50 de persoane
  • Suspendarea activităţilor de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici, cu excepţia vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice şi a serviciilor de curăţătorie, produselor electronice şi electrocasnice de către operatorii economici care asigură livrarea la domiciliul/sediul cumpărătorului, vânzării produselor şi serviciilor de optică medicală;
  • Suspendare temporară a activității în cabinetele de medicină dentară.
  • Instituirea măsurii izolării la domiciliu sau, după caz, a carantinării pentru toate persoanele care intră în România.
  • Obligația de intra in carantină/izolare a conducătorilor auto de transport marfă (peste 2,4 tone), a piloţilor de aeronave şi personalului navigant
  • Măsuri de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior pentru personalul care asigură funcţionării corespunzătoare Sistemului energetic naţional
  • Obligația instituţiilor publice şi a operatorilor economici de a marca zona destinată accesului cetăţenilor/clienţilor şi suprafaţa de relaţii cu publicul/vânzare cu semne vizibile care să orienteze persoanele în respectarea unei distanţe de siguranţă de minimum 1,5 metri.

Avocat Andreea Iacșa

 
Posted : 01/04/2020 3:17 pm
Share: