Munca la domiciliu ...
 
Notifications
Clear all

Munca la domiciliu conform prevederilor Legii 19/2020 versus interesul superior al copilului

3 Posts
3 Users
0 Likes
2,233 Views
(@doris-visirin)
Posts: 12
Active Member Admin
Topic starter
 

Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților în vederea supravegherii copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ a fost instituită pentru apărarea interesului superior al copilului, acest principiu aplicându-se cu prioritate la luarea oricărei decizii privind copiii.

Această lege se aplică părinților care au copii în vârstă de până la 12 ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ sau au copii cu dizabilități în vârstă de până la 18 ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ.

Totodată, o condiție obligatorie pentru a beneficia de această lege este și faptul ca părinții să nu își poată desfășura munca de la domiciliu sau telemunca.

De asemenea, de prevederile acestei legi beneficiază și persoana singură din familia monoparentală, respectiv, reprezentantul legal al copilului, precum și persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile părintești față de copil.

Prin persoană singură, potrivit prev. art 3 din Legea 277/2010 se înțelege: persoana necăsătorită, divorțată, văduvă, cea care are soțul declarat dispărut prin hotărâre judecătorească sau a cărei soț este arestat/arestat preventiv pe o perioadă mai mare de 30 zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor, persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani și se află în una dintre situațiile menționate anterior, precum și persoana ce a fost numită tutore sau i s-au încredințat ori i s-au dat în plasament unul sau mai mulți copii și este necăsătorită, văduvă sau divorțată.

Prin urmare, legiuitorul a prevăzut o categorie largă de persoane care pot beneficia de prevederile acestei legi, astfel, asigurându-se egalitatea drepturilor copiilor de a fi supravegheați și educați la un nivel cantitativ si calitativ superior, pe perioada suspendării cursurilor școlare.

Prevederile prezentei legi se aplică tuturor angajaților din mediul public și privat.

Pentru a vi se acorda acest drept trebuie să depuneți o cerere la angajator prin care să solicitați zile libere pentru a vă supraveghea copilul, însoțită de o declarație dată de către celălalt părinte din care să rezulte că acesta nu a solicitat, la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni potrivit prezentei legi.

O întrebare întâlnită în ultimul timp, cu referire la aplicarea acestei legi, este următoarea: Îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de zile libere în vederea supravegherii copilului în cazul în care angajatorul a stabilit alternativ, munca la domiciliu în unele zile și munca la birou în alte zile?

Răspunsul este : Da, beneficiați, deoarece legiuitorul nu a prevăzut în lege munca la domiciliu exercitată în paralel sau intermitent cu munca la birou sau pe teren.

 În cazul de față, prin condiția instituită în art 1 al(2) lit b din Legea 19/2020, anume ”locul de muncă nu permite munca la domiciliu sau telemunca”, legiuitorul a dorit să exprime că nu beneficiază de prevederile Legea.19/2020 cei care au posibilitatea de a-și exercita integral munca de la domiciliu. În cazul în care d-voastră sunteți chemat la birou în unele zile, e evident că în acele zile nu ați avea cum să vă supravegheați copilul, astfel încât ar fi încălcat și principiul interesului superior al copilului.

Presupunem că legiuitorul a considerat că munca zilnică exercitată de la domiciliu nu este incompatibilă cu supravegherea copilului, părintele având astfel posibilitatea de a-și supraveghea copilul îndeaproape.

În mod cert, acest drept a fost acordat, astfel cum este menționat în Legea 19/2020 ”în vederea supravegherii copiilor”. Prin urmare, cum l-ați putea supraveghea în zilele în care ați fi chemat la birou?!

Având în vedere cele menționate anterior, conchidem că acolo unde se prevede că angajatul va efectua munca atât de la birou cât și de la domiciliu, intermitent, acesta este în măsură să beneficieze pe deplin de Legea 19/2020, conform dispozițiilor legale.

Prin prevederile acestei legi, se asigură dezvoltarea fizică, armonioasă intelectuală și morală a copilului, fiindu-i alături, necondiționat, cea mai apropiată ființă.

 

Av. Stagiar  Anca Lioara Buda

 

 
Posted : 03/04/2020 10:20 am
 Ela
(@ela)
Posts: 1
New Member
 

Buna seara.

In ce masura pot beneficia de prevederile acestei legi? Mentionez ca am un copil de 5 ani, sotul este profesor iar eu lucrez la o instituție publica. De cand copiii sunt acasa am ramas in concediu de odihna pt a putea avea grija de copil, lucru pe care nu mai pot sa il fac in perioada urmatoare sarbatorilor. La intrarea legii in vigoare, de la lucru mi s-a spus ca nu beneficiez de aceasta lege pe motiv ca sotul, profesor fiind face telemunca si el ar fi acasa cu copilul. Ulterior s-a adoptat si la noi la birou telemunca, cu care am fost de acord in ideea de a sta acasa si a-mi desfașura activitatea si a avea posibilitatea de a-mi supraveghea copilul. Dar aceasta telemunca se face prin rotatie, urmand a avea activitate si la birou in alternanta cu colegii.

In cazul meu, mai pot beneficia de prevederile acestei legi, macar de după sarbatori pana la noi ordine??

Astept un raspuns in masura in care ma puteti ajuta. Multumesc anticipat 

 
Posted : 15/04/2020 8:28 pm
(@buda-lioara-anca)
Posts: 1
Member
 

@ela Buna ziua. Zilele libere se acorda unuia dintre parinti pentru supravegherea copiilor, dar pentru a se acorda aceste zile libere trebuie sa fie indeplinita si conditia ca locul de munca ocupat sa nu permita munca la domiciliu sau telemunca. La data cand va adresati angajatorului pentru a beneficia de prevederile lg 19/2020 d-voastra trebuie sa depuneti si o declaratie pe propria raspundere a celuilalt parinte care sa ateste ca acesta nu a solicitat zile libere la locul sau de munca pentru a-si supraveghea copiii. In speta prezenta, daca sotul d-voastra isi exercita atributiile specifice functiei ce o detine, de la domiciliu, se prezuma ca acesta poate sa isi supravegheze  copiii. Conditia ca ”locul de munca ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemunca”, a fost instituita tocmai pentru ca legiuitorul a avut in vedere faptul ca un parinte care isi exercita munca de la domiciliu, poate sa isi supravegheze copilul.  Desigur, daca exista motive temeinice, precum faptul ca sotul d-voastra se afla in imposibilitate de a-si supraveghea copiii sau nu se afla la acelasi domiciliu, sau alte motive justificative, puteti sa va adresati cu o cerere catre angajator in care sa aratati ca nu are cine sa ii supravegheze in perioada in care va desfasurati activitatea de la birou precum si motivele justificative in acest sens, varsta pe care o au, declaratia facuta de sotul d-voastra in care sa arate ca acesta nu a solicitat la locul sau de munca zile libere potrivit prezentei legi. 

 

 

 
Posted : 16/04/2020 10:07 am
Share: